Un meci de fotbal între copii, derulat la Parcul Municipal Vest, s-a transformat într-un scandal cu obscenități

scandal obscen parcul municipal vest
Foto cu caracter ilustrativ
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Polițiștii Secției 3 Ploiești au reținut, aseară, un individ care, la un meci de fotbal între copii, s-a enervat atât de tare pe cel care filma partida încât a provocat un adevărat scandal pe terenurile din Parcul Municipal Vest. Bărbatul a manifestat un comportament obscen care i-a determinat pe cei din jur să sune le Poliție.

 

"La data de 21 octombrie a.c., în jurul orei 12.45, polițiștii din cadrul Secției nr.3 de Poliție Ploiești s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat ar fi tulburat ordinea și liniștea publică, în timpul unui meci de fotbal care a avut loc în incinta Parcului Municipal Vest. 

În fapt, bărbatul în cauză, în vârstă de 46 de ani, din comuna Telega, ar fi fost deranjat de un alt spectator care filma meciul de fotbal, reacționând față de el, și totodată, având un comportament obscen, în zonă fiind prezente mai multe persoane. 

Bărbatul a fost condus la sediul unității de poliție în vederea audierii, iar în baza probatoriului administrat, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore", a informat IJP Prahova. 

Incidentul a avut loc la o partidă de fotbal între două echipe de copii, din Câmpina și Păulești.

Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj contra bunelor moravuri.

 

Image