Un tânăr de 21 de ani, dintr-o comună prahoveană a fost reținut și este cercetat cu privire la mai multe fapte comise acum câteva nopți, în localitate. Acesta este anchetat pentru furt calificat și profanare de morminte.
Reclamațiile au fost depuse sâmbătă, de preotul bisericii din Grădiștea, dar și de alte două persoane care locuiesc în apropierea lăcașului de cult.
„La data de 18 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Ciorani au fost sesizați de către preotul unei biserici din localitatea Grădiștea, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi sustras bunuri din lăcașul de cult, în cursul nopții. La scurt timp, polițiștii au fost sesizați de către alte doua persoane, din vecinătatea bisericii, cu privire la faptul că în cursul nopții le-ar fi fost sustrase bunuri din locuință.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din verificări reieșind faptul că, în cursul nopții, bănuitul ar fi pătruns în curtea bisericii, distrugând un monument funerar al unui mormânt, precum și o cruce a unui alt mormânt, iar din interiorul bisericii ar fi sustras banii din cutia milei, precum și alți bani dintr-un sertar, în total aproximativ 135 de lei.
Tot din verificări a reieșit faptul că, în cursul aceleiași nopți, bănuitul ar fi pătruns în cele două locuințe sustragând alimente și mai multe pachete de țigări”, au relatat reprezentanții IJP Prahova.
VIDEO 🎦 Percheziție într-un nou caz de furt cu prejudiciu uriaș, comis în Ploiești. Sume uriașe sustrase dintr-o locuință
Bănuitul, un tânăr de 21 de ani, din comuna Boldești-Grădiștea, a fost identificat și depistat, ulterior acesta fiind reținut pentru 24 de ore.
„În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și profanare de morminte”, menționează reprezentanții IJP.