Ministerul Sănătății a transmis, joi, o informare cu date actualizate despre starea pacienților care au supraviețuit incendiului izbucnit azi-dimineață într-un pavilion al secției de Boli Infecțioase - Movila de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.
“Urmare a informațiilor primite din partea Spitalului Județean de Urgență Ploiești, cei 15 pacienți transferați din secția exterioară sunt, în acest moment, în stare stabilă și au rămas internați în unitatea sanitară unde primesc asistență medicală de specialitate. Unul dintre pacienți se află internat în secția ATI, iar ceilalți 14 într-o secție medicală COVID-19”, a anunțat Ministerul Sănătății.
Primele date, de azi dimineață, anunțau că pacienții Covid transferați la Județean ar fi în stare stabilă, ulterior apărând date potrivit cărora starea unuia dintre ei s-a agravat, acesta ajungând la ATI.
Din situația transmisă de SAJ Prahova, în urma intervenției de la Movila, pacienții implicați au între 33 și 86 de ani.
Infirmiera rănită are arsuri pe 20% din suprafața corpului
“Cadrul medical care a fost transferat în această dimineață la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca București se află, în prezent, în evaluare medicală, are arsuri pe o suprafață de aproximativ 20% din suprafața corporală și a solicitat să nu fie transmise public alte informații despre starea sa de sănătate”, mai precizează Comunicatul Spitalului Județean de Urgență Ploiești.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!