Tânărul de 23 de ani a fost oprit de polițiști pe DJ101A, la Mănești. Echipajul a constatat că șoferul era beat și, în plus, nu avea nici permis auto.
„Seara trecută, în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Cocorăștii Colț, în timp ce desfășurau activități de verificare și control al traficului rutier în comuna Mănești au oprit, pentru control, pe DJ 101A, un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din comuna Albești Paleologu.
La solicitarea documentelor personale ale tânărului, acesta a declarat că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, polițiștii au constatat faptul că tânărul emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge”, au detaliat reprezentanții IJP Prahova.
Accident provocat de un șofer beat criță, pe DN1B
Șoferul a fost reținut pentru 24 de ore. Polițiștii au deschis, în cazul său, dosar penal pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.