Un șofer de 21 de ani, din Dâmbovița, care depășise limita legală de viteză, a ajuns să fie cercetat penal după ce, atunci când l-au tras pe dreapta, polițiștii din Ploiești și-au dat seama că acesta ar putea fi drogat. Tânărul a fost oprit duminică, în jurul orei 10.00, pe Bd. Republicii.
Duminică, în jurul orei 10.00, polițiștii rutieri din Ploiești care acționau în zona centrală a orașului au tras semnal regulamentar de oprire unui autoturism condus de un tânăr în vârstă de 21 de ani, din județul Dâmbovița, care a fost înregistrat de aparatul radar circulând pe Bd. Republicii cu viteza de 72 km/h.
Zeci de bancnote false au fost plasate în Prahova, Dâmbovița, Ilfov și Giurgiu de două tinere din Capitală
"În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Mașină vandalizată de un tânăr drogat, pe Bd. Republicii din Ploiești
Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe", a informat IJP Prahova.