Un tânăr din Ploiești tras pe dreapta, azi-noapte, de polițiști s-a ales cu dosar penal după ce verificările au scos la iveală că acesta a condus fără a avea permis auto. În plus, acesta era și băut.
„Noaptea trecută, în jurul orei 01.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră în municipiu, au oprit, pentru control, pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino un autoturism condus de un bărbat, pe direcția străzii Tache Ionescu către Șoseaua Vestului.
S-a stabilit faptul că șoferul are vârsta de 23 de ani, fiind domiciliat în municipiu, și nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
La testarea cu aparatul etilotest a bărbatului, acesta a indicat valoarea de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a anunțat IJP Prahova într-o informare transmisă astăzi.
Doi dintr-o lovitură! Un bărbat care a condus fără permis și un șofer beat, prinși după o urmărire, la Șirna
Tânărul a fost testat și cu aparatul drugtest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a avea permis de conducere.