Un șofer de 32 de ani este bănuit că s-ar fi urcat drogat la volan. Testul rapid efectuat de polițiștii care l-au oprit în trafic a fost pozitiv.
„La data de 14 mai, în jurul orei 10.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 1B, în localitatea Valea Călugărească au oprit, pentru control, un autoturism care se deplasa către Ploiești, condus de un bărbat de 32 de ani, din localitate.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, a transmis IJP Prahova.
Polițiștii fac cercetări în cadrul unui dosar penal descis pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
Șofer posibil drogat implicat într-un accident produs în miezul zilei, pe o stradă din Mizil