Un traficant de canabis a ajuns după gratii după ce a fost prins în flagrant

Un traficant
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un traficant de canabis a fost prins în flagrant în timp ce încerca să vândă droguri la Ploiești. În urma percheziției domiciliare au fost identificate și ridicate aproximativ 50 grame canabis, mai multe recipiente purtând urme de substanță, un cântar electronic de precizie și alte mijloace de probă.

Joi 16.05.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea pe o durată de 24 de ore a unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Măsura a fost luată după ce cu o zi înainte acesta a fost prins în flagrant în municipiul Ploiești, în timp ce comercializa o cantitate de canabis.

Potrivit DIICOT, din probatoriul administrat în cauză a reieșit că, în perioada ianuarie – mai 2024,  inculpatul a deținut și comercializat, în mod repetat, droguri de risc (canabis) către consumatori de pe raza județului Prahova.

În urma percheziției domiciliare efectuate la locuința acestuia, au fost identificate și ridicate aproximativ 50 grame canabis, mai multe recipiente purtând urme de substanță, un cântar electronic de precizie, precum și alte mijloace de probă.

Potrivit IPJ Prahova, astăzi judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ”Matei Basarab” din Ploiești.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

 

Image