Un tânăr de 23 de ani a fost rănit într-un accident grav produs după ce a lovit parapetul unui pod. Impactul s-a produs pe DN1A, în Măgurele, la Coada Malului.
Pompierii au fost alertați că este vorba despre un eveniment cu o victimă posibil încarcerată. "Prin apel la numărul unic de urgență 112 am fost solicitați să intervenim pentru asigurarea masurilor specifice de prevenire a incendiilor, posibil descarcerarea și acordarea asistenței medicale de urgenţă în cazul producerii unui accident rutier în satul Coada Malului. În cel mai scurt timp, la locul indicat s-au deplasat pompierii militari cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă și o ambulanță SMURD B2. La sosire, echipajele au constatat faptul că în evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism și șoferul acestuia, care era blocat în interior și în imposibilitate de a se autoevacua. Pompierii au procedat de îndată la extragerea victimei, care a fost preluată apoi de echipajul SMURD pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale", a precizat sursa citată.
Victima a fost preluată de echipajul de Terapie Intensivă Mobilă conștientă, cu traumatism cranio-cerebral și suspiciune de fractură la nivelul coloanei vertebrale, fiind transportată la UPU Ploiești.
Accident mortal pe DN1A, în apropiere de Ploiești. Victima care a pierit este un șofer de 46 de ani
Potrivit Poliției, este vorba despre un tânăr de 23 de ani care, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe sensul Ploiești- Brașov, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare intrând într-un parapet al unui pod de pe sensul opus de deplasare. În urma impactului, mașina s-a răsturnat pe carosabil.
În zonă, traficul este îngreunat, circulația desfășurându-se alternativ.