Un tânăr de 17 ani a murit, joi noapte, după ce a fost lovit de o maşină, în timp ce traversa bulevardul Carol I din municipiul Câmpina. În urma accidentului, traficul rutier este dirijat de poliţiştii rutieri.
Polițiștii au fost sesizați în jurul orei 21.15 cu privire la un eveniment rutier produs pe bulevardul Carol I din municipiul Câmpina. Din primele date, un autoturism condus de o tânără în vârstă de 22 de ani ar fi acroşat un minor în vârstă de 17 ani, care se afla în traversarea străzii, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova, într-un mesaj transmis la scurt timp după accident.
Tânărul lovit de o maşină a murit la locul accidentului
Din nefericire, în urma impactului, minorul a decedat, au mai transmis reprezentanţii IPJ Prahova.
Testarea cu aparatul etilotest a conducătoarei auto a avut rezultat negativ.
Politiștii orașului Câmpina efectuează cercetări în continuare pentru stabilirea condițiilor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier. Traficul este dirijat de către polițiștii rutieri.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!