Salvatorii din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Ploiești au intervenit, vineri după-amiază, cu o autospecială de stingere, cu modul de descarcerare, și o ambulanță SMURD pentru asigurarea măsurilor specifice si acordarea primului ajutor medical, în urma producerii unui accident rutier, în com. Puchenii Mari, pe DJ 140.
Potrivit IPJ Prahova, impactul a avut loc între un autoturism condus de un bărbat de 63 de ani și o motocicletă condusă de un tânăr de 26 de ani.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 26 de ani. Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Conducătorul motocicletei nu a putut fi testat din cauza leziunilor suferite.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier și luarea măsurilor legale ce se impun.
La locul intervenției a ajuns și ambulanța TIM (terapie intensivă mobilă), cu medic. Motociclistul a fost transportat la spital de ambulanța SMURD.
FOTO 📸 Accident mortal, vineri, în Bucegi. O fată a căzut 300 m în gol
Foto ISU Prahova