Un tânăr a murit la spital, în urma unui accident de motostivuitor produs vineri, în comuna prahoveană Berceni. Victima avea doar 22 de ani. Tânărul a fost prins sub utilaj, după ce acesta s-a răsturnat.
Potrivit primelor informații, tânărul era cel care opera stivuitorul, pentru încărcarea unui camion. La un moment dat, utilajul s-a răsturnat, prinzându-l sub el pe muncitor.
Incidentul a avut loc vineri, la sediul unei societăți comerciale din comuna Berceni, situată la marginea municipiului Ploiești. Colegii au sunat la 112, iar victima a fost preluată de un echipaj SMURD și transportat de urgență la spital, potrivit unei informări transmise sâmbătă de Inspectoratul de Poliție Județean Prahova. Din nefericire, tânărul a murit la spital, în aceeași zi.
Un tânăr a murit într-un accident de motostivuitor produs în comuna Berceni
„La data de 4 august a.c., în jurul orei 12.30, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Valea Călugărească au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, la punctul de lucru al unei societăți comerciale din localitatea Berceni s-ar fi produs un accident de muncă. Astfel, din cercetări a reieșit faptul că un tânăr în vârstă de 22 de ani, angajat al unității în cauză, în timp ce manevra un motostivuitor, în vederea încărcării unui camion, la un moment dat s-a răsturnat fiind prins între sol și utilaj. La fața locului a intervenit un echipaj SMURD care i-a acordat tânărului primul ajutor și l-a transportat la o unitate medicală, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate. Ulterior, în cursul zilei de ieri, tânărul a fost declarat decedat”, a detaliat IPJ Prahova, în comunicatul de presă transmis sâmbătă.
FOTO | Accident pe Centura de Vest a Ploieștiului, la ieșirea spre Strejnic
„În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Totodată, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, se mai arată în informare.