Trei solicitări au ajuns, sâmbătă, la salvamontiștii formației Prahova, și alte trei la Sinaia. Echipajele au recuperat, de pe munte, mai mulți turiști care s-au accidentat ori cărora li s-a făcut rău. În unul dintre cazuri, apelul a fost făcut după întâlnirea cu o ursoaică, iar altul s-a dovedit o alarmă falsă.
La Salvamont Prahova au ajuns, sâmbătă după-amiază, trei solicitări, inclusiv pentru un copil aflat în zona Babele, căruia i s-a făcut rău.
„Trei intervenții sâmbătă după-amiază, în principalele masive montane din județ:
- Bucegi - un copil cu stare de rău general, în zona Babele
- Ciucaș - o turistă cu fractură membru inferior, pe traseul spre Vf. Ciucaș
- Baiului - un biciclist care suferit o fractură a membrului superior
Toate cazurile au fost soluționate prompt de salvatorii montani prahoveni”, a anunțat Salvamont Prahova.
Intervenții la foc continuu, în Bucegi. Patru turiști au cerut ajutor, după ce au întâlnit o ursoaică
Alte trei solicitări au ajuns la salvamontiștii din formația Sinaia. Una s-a dovedit falsă, dar în alte două cazuri persoanele care au apelat echipajele de urgență au primit ajutor, fiind recuperate de urgență de pe traseele montane:
- „O intervenție în Creasta Baiului pentru prim-ajutor și transport acordat unei persoane cu traumatism de membru superior
- O alarmă de prezență a unei persoane cu stare de rău pe Piciorul Pietrei Arse. Alarma s-a dovedit falsă, căutarea a fost însă reală
- În fine, la final de zi, „salvarea” și transportul in siguranță la Sinaia pentru o persoană speriată de ursoaică pe Drumul de Iarnă.
Reamintim să vă faceți cunoscută prezența în pădure (dar NU cu petarde!!) , și să sporiți vigilența in zonele cu zmeuriș”, au transmis salvamontiștii din Sinaia.