Trei percheziții au avut loc marți, la Ploiești, într-un dosar de proxenetism. Ancheta este derulată de polițiștii Secției 1 și are în vederea activitatea unui bărbat care ar fi determinat o tânără de numai 21 de ani să se prostitueze. Clienții erau primiți în apartamente din municipiu, închiriate în regim hotelier.
„La data de 2 aprilie a.c., polițiștii Secției de Poliție nr. 1 Ploiești au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Ploiești, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de proxenetism.
O persoană a fost condusă la sediul unității de poliție.
Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada martie 2023 și până în prezent, persoana în cauza ar fi înlesnit și determinat o tânără de 21 ani să practice prostituția, în apartamente închiriate în regim hotelier din municipiul Ploiești”, a precizat IJP Prahova, după acțiunile derulate astăzi.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, iar acțiunile au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova, al polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic și al celor din cadrul Secției de poliție nr. 4 Ploiești.
Patru persoane bănuite de proxenetism au fost arestate în urma perchezițiilor derulate în Prahova și Argeș