O tânără alpinistă a fost accidentată grav, sâmbătă, în Bucegi. Aceasta a căzut aproximativ 250 de metri, suferind multiple traumatisme.
Potrivit Salvamont Prahova, alpinista a căzut aproximativ 250 m pe Valea Alba din Abruptul Prahovean al Bucegiului, suferind multiple traumatisme. De fapt, spun salvatorii montani, a avut noroc că a supraviețuit. “Cum accidentul s-a produs la o altitudine de 2075 m, o acțiune terestră ar fi durat ore bune, viața alpinistei fiind pusă în pericol prin durată mare a intervenției. Am luat rapid decizia de a solicita sprijinul unui elicopter, acesta venind de la Tg.Mureş. La fața locului au fost troliați un salvator montan și medicul SMURD, care au pregătit accidentata pentru transport. La final a fost recuperat și însoțitorul accidentatei, cel care a anunțat incidentul prin 112”, a infomat Salvamont Prahova.
Potrivit Salvamont Bușteni, tânăr este din București. “Aceasta a încercat să urce pe Valea Alba cu prietenul ei şi cu toate că erau echipaţi cu colțari şi pioleţi tehnici, nu au reuşit să treacă de Săritoarea Cârnului. Au decis să se întoarcă şi atunci fata s-a împiedicat şi a căzut. Prietenul ei a vrut să o oprească, dar a fost şi el angrenat în cădere. S-au oprit după o alunecare de câteva sute de metri, dar fata nu s-a mai ridicat. A suferit mai multe traumatisme severe la nivelul capului, la coloană şi la membrele inferioare. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 14.00 şi, după aproape 4 ore muncă, victima era troliată în elicopter şi coborâtă de pe munte”, a mai precizat sursa citată.
Salvatorii montani au lansat un nou avertisment pentru turiști. “Ținând cont de acest caz, și nu numai, sfătuim alpiniștii sau turiștii obișnuiți să NU plece niciodată singuri în ascensiuni sau drumeții montane. Faptul că aceasta a fost însoțită practic i-a salvat viața”, transmite Salvamont Prahova, amintind de tragedia din ianuarie când o tânără a murit pe Albișoara Gemenelor, un traseu pe care se aventurase singură.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursa imagini: Salvamont Prahova, Salvamont Bușteni