Un apel la 112 a anunțat vineri, în jurul prânzului, că un copil s-a pierdut în zona Cascadei Urlătoarea din Bușteni.
„La ora 12.50 Inspectoratul Jandarmi Județean Prahova a fost sesizat, prin apel 112, ca în zona Cascadei Urlatoarea din Bușteni un copil s-a pierdut de familia sa, cu care se afla în drumeție.
Imediat o patrulă din cadrul Postului de Jandarmi Montan Bușteni s-a deplasat în zona indicată și, împreună cu tatăl copilului, a început căutările pe direcția indicată de turiștii care s-au întâlnit cu băiatul.
După numai 30 minute, căutările au fost încununate de succes, copilul fiind reunit cu familia”, au precizat reprezentanții IJJ Prahova.
Jandarmii lansează un apel către părinții care ajung cu copiii în zona montană. „Ținând cont de faptul că traseele turistice sunt aglomerate, în această perioadă, le recomandăm părinților să supravegheze atent copiii care ii însoțesc în drumeții și sa nu ignore pericolul întâlnirii cu animalele sălbatice”, au transmis aceștia.
Un mesaj similar, adresat familiilor cu copii, a fost transmis recent și de reprezentanții Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești, în contextul în care a început vacanța de vară, iar cei mici au mult timp liber, uneori rămânând nesupravegheați.