Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, efectuează două percheziții domiciliare, în județul Prahova, la locuințele unor persoane care ar fi pus în circulație, ilegal, produse ce purtau însemnele unor mărci consacrate.
„Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada noiembrie 2024 – aprilie 2025, persoanele vizate ar fi achiziționat articole de îmbrăcăminte și încălțăminte ce purtau însemnele unor mărci consacrate, pe care, ulterior, le-ar fi comercializat, fără a deține drepturile legale de utilizare a acestora.
În urma activităților efectuate, două persoane au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri.
Totodată, în urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate mai multe articole vestimentare, precum și sume de bani în numerar, lei și valută, în valoare totală de aproximativ 100.000 de lei”, au precizat reprezentanții IJP Prahova.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, faptă prevăzută și sancționată de Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.
VIDEO 🎦 Șase bărbați arestați pentru furturi comise în ultimele săptămâni. Suspecții au fost prinși în urma unui flagrant, după o nouă lovitură dată la Bușteni