Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice efectuează, joi dimineață, 11 percheziții, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, tentativă la înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals informatic și fals în declarații.
Descinderile au loc la adrese din Prahova, Argeș și București, anunță IJP Prahova. Potrivit anchetatorilor, „în perioada 2019 - 2021, administratorii în fapt ai unei societăți comerciale cu sediul în municipiul București ar fi facilitat înregistrarea a 7 contracte de muncă fictive, iar, ulterior, în baza acestora, s-ar fi solicitat acordarea indemnizației pentru creștere copil”. Prejudiciul estimat până la acest moment este de peste 410.500 de lei.
10 persoane vor fi audiate, astăzi, în acest dosar.
Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Investigații Criminale și Criminalistic, dar și al celor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș.
VIDEO 🎦 Percheziții ale polițiștilor prahoveni, în mai multe județe, privind contracte de muncă fictive folosite în dosare de indemnizație pentru creșterea copilului