VIDEO 🎦 Percheziții în Prahova și Dâmbovița, privind obținerea ilegală de fonduri prin programul Start-Up Nation 

percheziții obținere ilegala fonduri
Foto cu caracter ilustrativ
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Polițiștii prahoveni din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, efectuează, joi dimineață, cinci percheziții, într-o cauză privind obținerea ilegală de fonduri. Ancheta vizează persoane fizice, dar și juridice.

„În cursul anului 2018, reprezentantul unei societăți comerciale din domeniul construcțiilor ar fi accesat fonduri prin programul Start-Up Nation, pentru achiziționarea unui echipament de producție a peleților, cu privire la care nu ar fi îndeplinit condițiile contractuale asumate și ar fi prezentat înscrisuri care nu corespundeau adevărului în ceea ce privește furnizorul echipamentului”, au detaliat reprezentanții IJP Prahova.

O persoană va fi condusă la audieri.

La acest moment sunt în derulare patru percheziții în Prahova și una în Dâmbovița, la adresele unor persoane fizice, respectiv la sediul și punctele de lucru ale persoanelor juridice implicate. Potrivit Poliției, prejudiciul estimat până la acest moment este de 180.000 de lei.

Acțiunea beneficiază de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova, iar suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Activitățile se derulează  sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, în cadrul Operațiunii Jupiter, axată pe depistarea grupărilor infracționale din sfera criminalității economice.

 

Image