VIDEO 🎦 Prahoveni păcăliți cu aproape 10.000 de euro de o firmă de consultanță în domeniul fondurilor europene.

percheziții înșelăciune
Sursa imagini: IJP Prahova
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Polițiștii prahoveni din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, au efectuat, miercuri dimineață, patru percheziții în București, în două cauze penale în care sunt derulate cercetări pentru înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și tentativă la înșelăciune.

Potrivit anchetatorilor, „în cursul lunii august 2023, o societate comercială ar fi indus în eroare un operator economic din județul Prahova, în sensul că ar fi încheiat cu acesta un contract în domeniul consultanței financiare, pretinzând și obținând aproximativ 46.500 de lei, în vederea elaborării documentației necesare accesării de fonduri europene nerambursabile, pentru achiziționarea unor utilaje”. 

În cea de-a doua cauză, ”persoana banuită de comiterea faptei ar fi utilizat o decizie de pensionare falsificată și ar fi solicitat obținerea unui credit bancar”.

Patru persoane vor fi conduse la audieri, în urma acțiunilor derulate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova.

 

Image