VIDEO. Un șarpe de peste 1,5 metri, capturat și eliberat în habitatul natural

șarpe
Jandarmii au constatat că este vorba despre un șarpe de peste 1,5 metri, ascuns în perete.
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Vineri seara, 31 mai a.c., jandarmii ialomițeni au fost solicitați să intervină în cartierul Bora din municipiul Slobozia, ca urmare a unei sesizări prin apelul 112 din partea unui bărbat care semnala faptul că în fundația casei se află un șarpe.

Ajunși la adresa indicată, jandarmii au constatat că este vorba despre un șarpe de peste 1,5 metri, ascuns în perete. Acesta a fost capturat și eliberat în habitatul natural, în pădurea de lângă comuna Gheorghe Lazăr.

“Recomandăm cetățenilor care se confruntă cu situații similare să nu se apropie de șerpi, să îi supravegheze cu atenție, astfel încât să cunoască locul unde se află și să solicite sprijinul autorităților competente prin apel la numărul unic de urgență 112,  în vederea îndepărtării pericolului”, a transmis IJJ Ialomița.

 

Image