Încercările de a opri un bărbat care furase o mașină s-au transformat într-o urmărire periculoasă pe DN1. Totul s-a petrecut duminică, între Ploiești și București. Polițiștii au reușit cu greu să-l oprească pe individul care a mers vreo patru kilometri, cu viteză uriașă, pe contrasens.
Întregul incident a fost povestit pe pagina de Facebook a Ministerului de Interne.
"Au tras 6 focuri de avertisment, dar șoferul nu a dat semn să oprească. Ionuț a poziționat mașina de poliție astfel încât Marian să poată scoate pistolul pe geam și să tragă în cauciucul din spate. Totul s-a întâmplat la o viteză destul de mare.
Astăzi, doi polițiști au reușit să oprească o adevărată tragedie.
Doar așa a putut fi oprit un hoț care furase o mașină.
"Un bărbat mi-a furat mașina și m-a călcat când am vrut să îl opresc! S-a dus spre Otopeni!"
Acesta a fost apelul care a alertat polițiștii din București și Ilfov.
Bărbatul conducea cu viteză spre Ciolpani când a fost reperat de Marian și Ionuț.
Au făcut semn de oprire, dar bărbatul a întors și a plecat pe contrasens.
Nu a ținut cont că pune în pericol viața celor din trafic și a mers aproximativ 4 km pe sensul opus, pe Drumul Național 1.
Urmărire, în plină zi, pe străzile din Ploiești. Șoferul avea permisul anulat și a fost testat pozitiv pentru consum de canabis
Colegii noștri au acționat ferm și au reușit să evite o tragedie.
Oprirea se poate observa din video.
Momentul imobilizării șoferului a fost filmat de un polițist, aflat în timpul liber, care a ajutat și la blocarea acestuia în trafic.
Șoferul este în acest moment în custodia poliției.
Felicitări tuturor celor implicați în acest caz!" au transmis reprezentanții MAI.