Polițiștii prahoveni de la Criminalitate Economică au efectuat, miercuri, 38 de percheziții, în București și în 19 județe, la o grupare care, prin prelucrare și comercializare ilegală de tutun, a reușit, în mai puțin de patru luni, să producă un prejudiciu de aproape două milioane de lei.
Perchezițiile au vizat adrese din București și din județele Prahova, Alba, Arad, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Ilfov, Maramureș, Neamț, Olt, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Vâlcea, dar și în municipiul București, mai exact locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de producere de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal autorizat și deținere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 1 kilogram de tutun de fumat.
“Începând cu luna martie 2022, persoanele bănuite ar fi desfășurat activități de prelucrare și comercializare, prin intermediul anunțurilor postate pe rețele de socializare și site-uri destinate comerțului online, către diverși clienți din țară, a circa 1,7 tone de tutun de fumat.
Prejudiciul total estimat la acest moment este de 1.969.080 de lei.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, 1.860 de kilograme de tutun mărunțit, 992 de kilograme de frunze de tutun, 28.534 de țigarete confecționate artizanal, 6 aparate pentru confecționarea țigaretelor, 3 mașini industriale pentru tocat frunze de tutun, 5.100 de etichete autocolante inscripționate, 2 laptopuri, 1 DVR, telefoane mobile, precum și înscrisuri utile cauzei.
Totodată, au fost indisponibilizate și o autoutilitară utilizată în activitatea infracțională”, precizează IJP Prahova, în urma descinderilor.
{cwgallery}
45 de persoane au fost audiate, iar nouă persoane au fost duse la sediul unității de poliție, după percheziții. “În urma probatoriului administrat, față de 4 persoane, două femei și doi bărbați, cu vârstele de 26, 33, 42 și respectiv 44 de ani, din județele Prahova, Dâmbovița și municipiul București, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentate unității de parchet competente, pentru luarea unei alte măsuri preventive”, mai menționează sursa citată.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova și de cel al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab" Ploiești.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!