VIDEO 🎦 Păcăleală de 4,7 milioane de dolari, cu criptomonede. Peste 200 de persoane vor fi audiate în cadrul anchetei DIICOT Ploiești

criptomonede anchetă diicot
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

11 percheziții sunt derulate marți de procurorii DIICOT Ploiești și ofițeri de poliție judiciară ai BCCO Ploiești, pe raza județelor Prahova, Olt și Ilfov și a municipiului București, într-un dosar privind constituirea unui grup infracțional organizat, fals informatic, înșelăciune şi evaziune fiscală. Vor fi audiați 14 bănuiți că ar fi pus la cale escrocheria prin care sute de persoane ar fi fost înșelate cu peste 4,7 milioane de dolari.

 

Grupul ar fi început să acționeze încă din octombrie 2019, prin înființarea unei societăți comerciale ai cărei reprezentanţii legali se ocupau cu atragerea de fonduri băneşti, sub formă de criptomonede, de la diverşi clienţi, cărora le erau propuse randamente nereale.

"Pentru atingerea acestui scop au înfiinţat departamente de call-center, apelând la întâmplare diverse persoane cărora le erau propuse câştiguri din investiţii în criptomonede, iar pentru a le întări convingerea cu privire la seriozitatea relaţiilor comerciale au înfiinţat un site, unde fiecărui client îi era alocat un profil de investitor, cu user şi parolă.

După înregistrare, clienţilor li se afişa, pe contul care le era alocat pe site-ul administrat de societate, grafice false, care exprima randamentul investiţiilor lor în criptomonede cu creştere exponenţială, de la o lună la alta, în ciuda faptului că piaţa criptomonedelor a urmat un trend descendent începând cu luna noiembrie 2021.

În ciuda corecţiilor serioase de preţ pe piața criptomonedelor, graficul clienţilor afişa creşteri progresive, de la lună la lună, în măsura în care nu îşi manifesau dorinţa de a retrage investiţia ori, cel puţin, profitul generat de aceasta. Aceste false creşteri lunare de portofoliu, afişate pe graficul de investior din cadrul platformei, grafice nereale, le-au creat clienţilor dorinţa de a aduce fonduri suplimentare către membrii grupării infracţionale organizate, pentru a le fi investite în continuare în această piaţă nereglementată, în vederea obţinerii de profituri din ce în ce mai consistente. În aceste condiţii, majoritatea clienţilor rămâneau captivi în cadrul mecanismului fraudulos, criptomonedele fiind trasferate în fapt, în contul unuia dintre membrii grupului infracțional organizat și convertite în dolari", au explicat procurorii.

Anchetatorii descriu schema infracţională drept una specifică sistemelor piramidale: "Criptomonedele achitate de ultimii clienţi erau de cele mai multe ori convertite în dolari, pentru ca ulterior cu o parte din aceste fonduri să se efectueze plăţi parţiale către clienţii mai vechi, care solicitau în mod insistent restituirea banilor, care promovau acţiuni civile la instanţele de judecată ori care susţineau telefonic că intenţionează să formuleze plângeri penale. Diferenţa rămasă era cheltuită de membrii grupării infracţionale organizate în interes personal, prin folosirea cardului de debit la comercianţi ori pentru retragere de numerar la diverse ATM-uri".

Rulând astfel banii și căutând să atragă noi clienți, respectiv să-i convingă pe cei vechi că este vorba despre o afacere serioasă în care merită să investească sume cât mai mari, gruparea a reușit să creeze, în cei aproximativ trei ani de activitate, un prejudiciu de 4,71 milioane USD.  "Audierea suspecților, pe numele cărora au fost emise mandate de aducere se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești", a precizat DIICOT.

Numărul păgubiților este de ordinul sutelor. "Cu sprijinul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Alba-Iulia, Bacău, Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Pitești, Suceava, Târgu-Mureș, Timișoara, Oradea și serviciilor de combatere a criminalității organizate Olt, Hunedoara, Sibiu, Satu-Mare, Călărași, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Gorj, Mehedinți, Brăila, Vrancea, Neamț, Harghita, Maramureș, Sălaj, Covasna, Botoșani, Arad, Caraș-Severin, Vâlcea, urmează să fie audiate 240 de persoane vătămate (persoane fizice și juridice)", informează și un comunicat al IJP Prahova,cu privire la această speță.

La acţiune participă şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești, iar suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi prezumţia de nevinovăţie.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

Image