Încă patru dosare penale pentru șoferi drogați depistați în ultimele 24 de ore, la Azuga

politie noaptea azuga
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

În cursul zilei de duminică și azi-noapte, patru șoferi drogați au fost depistați polițiștii din Azuga, în urma controalelor în trafic.

 

“Atât în cursul zilei de 19 iunie a.c., cât și în noaptea de 19 spre 20 iunie, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Azuga, în timp ce desfășurau activități de identificare a conducătorilor auto care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv, au depistat, în trafic, în jurul orelor 10:00, 16:30, respectiv în jurul orei 04:00, trei conducători auto care circulau pe drumurile publice, deși se aflau sub influența substanțelor cu efect psihoactiv.

În fapt, în jurul orei 10:00, pe strada Valea Azugii, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism condus de un bărbat. Cu ocazia legitimării, polițiștii au constatat faptul că bărbatul în vârstă de 30 de ani, din județul Teleorman avea un comportament suspect, motiv pentru care a fost testat cu aparatul DrugTest, care a indicat prezența unor substanțe cu efect psihoactiv în organism.

Aceeași situație a fost întâlnită în jurul orei 16:30, pe aceeași stradă, când polițiștii au identificat un alt tânăr în vârstă de  26 de ani, din orașul Băicoi.

Și în jurul orei 04:00, din noaptea de 19 spre 20 iunie a.c., pe aceeași stradă, un alt tânăr, în vârstă de 26 de ani, din comuna Gorgota a fost depistat conducând sub influența substanțelor cu efect psihoactiv”, a informat IJP Prahova, în cuprinsul unui comunicat de presă transmis astăzi.

Tot noaptea trecută, în jurul orei 01:00, și polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova au oprit, pentru control, pe strada Independenței din oraș, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani, din municipiul Brașov. Având în vedere faptul că bărbatul manifesta un comportament suspect, și acesta a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism.

Toți cei patru conducători auto au fost conduși la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge, fiind întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicule pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

 

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

 

Image