O femeie de 53 de ani s-a trezit, luni seară, cu o vizită din partea fostului concubin. Îngrozită de prezența individului împotriva căruia obținuse un ordin de protecție, aceasta a sunat imediat la Poliție.
"La data de 30 octombrie a.c., în jurul orei 21.30, polițiștii Secției nr.2 de Poliție Ploiești au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fostul concubin se află la geamul locuinței sale, pe numele acestuia fiind emis un ordin de protecție.
Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat atât apelanta cât și bărbatul în vârstă de 53 de ani, din municipiul Ploiești, aceștia fiind conduși la sediul unității de poliție pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, în luna august 2023, Judecătoria Ploiești a emis un ordin de protecție pentru o perioadă de 6 luni, prin care îl obligă pe bărbatul în cauză să păstreze o distanță minimă de 100 de metri față de fosta concubină și de locuința acesteia", a precizat IJP Prahova.
Femeia din Ploiești care a cerut ordin de protecție pentru a se apăra chiar de fiul său, hărțuită în continuare de acesta. Individul a ajuns în arest preventiv
Întrucât ploieșteanul a ignorat decizia instanței, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, urmând ca acesta să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. Cercetările se desfășoară în cadrul unui dosar penal pentru nerespectarea măsurilor privind ordinul de protecție.