Șapte incendii de vegetație, marți, în Prahova. Cadavrul unui bărbat, găsit în una dintre zonele afectate

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Echipajele ISU Prahova au intervenit, ieri, în șapte localități din județ, pentru stingerea incendiilor de vegetație izbucnite, cel mai probabil, după ce oamenii au încercat să curețe terenurile agricole.

Cel mai puternic a avut loc la orele după-amiezii, la Valea Călugărească, afectând o suprafață de trei hectare. În zonă, sătenii au descoperit și trupul parțial carbonizat al unui bărbat de 83 de ani.

"Incendiile de vegetație uscată survin din dorința cetățenilor de a igieniza terenurile și de a le pregăti pentru lucrările agricole de primăvară. Un mare pericol al incendiilor de vegetație uscată îl reprezintă nerespectarea distanțelor fată de locuințe, anexe gospodărești, depozite de furaje, păduri, plantații, rețele electrice etc., ceea ce  poate genera pagube materiale, dar poate costa și viața... Este cazul unui bărbat găsit decedat în urma unui incendiu de vegetație uscată în localitatea prahoveană Valea Călugărească", au anunțat reprezentanții ISU Prahova.

Citiți și:  Incendiu de vegetație la Valea Călugărească. Un bărbat a fost găsit carbonizat

Incendiul a fost stins în jurul orei 15.30, iar ancheta Poliției trebuie să stabilească, acum, împrejurările în care a survenit decesul persoanei găsite în zonă.

Potrivit pompierilor, în acest caz, incendiul a fost declanșat de fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător.

Seara, însă, în mai puțin de jumătate de oră, ISU Prahova a anunțat intervenții pentru stingerea a nu mai puțin de alte șase incendii de vegetație, care în total au afectat o suprafață de aproximativ cinci hectare. Peste 30 de pompieri au asigurat intervențiile de la Urlați (cartier Valea Pietrei), Gornet Cuib - sat Cuibi, Mizil, Brazi - sat Negoiești, Bucov și Râfov - sat Palanca.

Sursa foto: ISU Prahova

Image