Șase minori cercetați penal, la Ploiești, în urma unui accident rutier provocat cu o mașină furată

accident minori ploiesti
Foto cu caracter ilustrativ
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un accident care a avut loc pe 20 septembrie, în zona de nord a Ploieștiului, face obiectul unei anchete penale care vizează șase adolescenți cu vârste între 14 și 17 ani. Toți ar fi condus, pe rând, o mașină furată de unul dintre aceștia. Distracția s-a terminat cu impactul de pe Șoseaua Nordului.

„Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești, au fost sesizați, la data de 20 august a.c, despre producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale iar conducătorul auto ar fi minor.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și în urma verificărilor efectuate au identificat un minor de 14 ani, din municipiu Ploiești, care ar fi sustras un autoturism și l-ar fost condus pe drumurile publice din municipiu și ulterior ar fi fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale pe Șoseaua Nordului, în zona autogării.

De asemenea acesta le-ar fi permis și altor cinci minori cu vârstele cuprinse între 14 și 17 ani să îl conducă.

La data de 10 septembrie a.c fața de aceștia a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”, a informat IJP Prahova.

În cauză a fost deschis dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, furt în scop de folosință și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.

 

Image