Un șofer a fost depistat conducând beat, prin Ploiești, sâmbătă seară. Polițiștilor le-a atras atenția modul în care acesta se comporta în trafic, așa că autoturismul a fost tras pe dreapta, iar bănuielile oamenilor legii au fost confirmate de etilotest.
“Sâmbătă, în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Secției nr.1 de Poliție Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Ștrandului din municipiu, se deplasează un autoturism condus de un bărbat care circulă haotic.
În baza sesizării, polițiștii au procedat la oprirea regulamentară în trafic a conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 58 de ani, domiciliat în municipiu.
Având în vedere faptul că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge”, au detaliat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Prahova.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto cu caracter ilustrativ