Șofer reținut ieri noapte, la Ploiești, după ce testul rapid a arătat că ar fi fost drogat. Acesta conducea și cu permisul reținut

șofer drogat reținut
Foto cu caracter ilustrativ
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un tânăr din Ploiești a ajuns în arest după ce s-ar fi urcat la volan având permisul reținut și, se pare, drogat. Conducătorul auto a fost tras pe dreapta în centrul municipiului.

„În noaptea de 3 spre 4 februarie, în jurul orei 01.00, polițiștii din cadrul Secției nr.1 de Poliție Ploiești, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe raza de competență au oprit, pentru control, pe strada Gheorghe Lazăr, un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din municipiu.

În urma testării cu aparatul din dotare a tânărului conducător auto au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Totodată, în urma interogării bazelor de date, s-a stabilit faptul că bărbatul figura cu permisul de conducere reținut”, a precizat IJP Prahova.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere.

 

Image