Polițiștii au oferit, în cursul zilei de miercuri, detalii despre accidentul soldat cu rănirea unei persoane produs azi-noapte, pe un drum județean, în comuna Drajna. Mașina implicată s-a răsturnat, de fapt, în timpul unei urmăriri a Poliției, iar conducătorul auto era beat.
„În cursul nopții trecute, în jurul orei 02.00, polițiștii din cadrul Secției Rurale Drajna, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe Drumul Județean 102B, în localitatea Drajna de Jos, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism condus de către un bărbat.
O șoferiță beată și drogată s-a răsturnat cu mașina, în timp ce era urmărită de Poliție
Întrucât conducătorul auto nu a oprit, polițiștii au procedat la urmarirea acestuia.
Ulterior, bărbatul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a intrat în coliziune cu șanțul ce mărginește partea carosabilă și s-a răsturnat.
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 33 de ani, din comuna Drajna. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat”, informează IJP Prahova, menționând că în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.
Urmărire în plină zi, pe străzile din Berceni. Conducătorul auto care încerca să scape de Poliție nu avea permis
ISU Prahova a anunțat, în această dimineață, că a intervenit în urma evenimentului rutier în care au fost implicate patru persoane, una dintre acestea având nevoie de îngrijiri medicale.
Accident cu victimă, azi-noapte, pe un drum județean din Prahova. O mașină cu patru persoane s-a răsturnat în afara carosabilului