Șoferul unei ambulanțe private, reclamat la Poliție de o pacientă că ar fi abandonat-o pe drumul spre spital

reclamat 112 sofer ambulanta
Foto cu caracter ilustrativ
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Polițiștii au fost alertați de o pacientă din Slănic care a reclamat că ar fi fost abandonată pe traseu de șoferul de ambulanță care ar fi trebuit să o ducă la spital, în Ploiești. Sesizarea s-a îndreptat împotriva șoferiței unei ambulanțe private cu care femeia în cauză tocmai avusese un conflict.

Verificările au scos la iveală că incidentul a avut loc marți, în jurul orei 10.45. pacienta a sunat la 112 pentru a reclama că ar fi fost lăsată pe marginea drumului, în comuna Aluniș, de către șoferul unui autovehicul special destinat transportării de pacienți din cadrul unei unități medicale private. În timp ce discuta cu dispecerul de la 112, femeia a fost găsită de un echipaj de Poliție, care a început verificările pentru a lămuri situația.

„S-a stabilit faptul că între conducătoarea ambulanței și femeia, în calitate de pacient, care urma să fie transportată în municipiul Ploiești pentru efectuarea unei proceduri medicale a avut loc o neînțelegere privind modul de a conduce al șoferiței. 

În urma discuției, femeia a coborât din autovehicul, iar după preluarea altor pacienți din zonă, conducătoarea ambulanței s-a întors, solicitându-i pacientei să urce, aceasta din urmă refuzând, motiv pentru care conducătoarea auto și-a continuat deplasarea. 

Ulterior, conducătoarea s-a întors din nou, solicitându-i femeii să urce, aceasta acceptând, continuând astfel deplasarea către unitatea medicală”, a informat IJP Prahova. 

Potrivit Poliției, până la acest moment, în urma verificărilor, nu a rezultat comiterea vreunei fapte de natură penală sau contravențională. Sursa citată a menționat și că femeia nu a făcut plângere cu privire la aspectele în cauză.

 

Image