„Explozie” de talente la SUPER STAR VP-TV

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Misiune extrem de dificilă pentru membrii juriului concursului-spectacol SUPER STAR VP-TV care au avut parte de momente excepționale oferite de copiii și adolescenții care s-au prezentat la preselecția de la Ploiești. Au fost 60 de momente artistice înscrise la această fază și aproape la fel de multe interpretări și coregrafii fără greșeală care s-au derulat timp de aproape cinci ore pe scena Filarmonicii „Paul Constantinescu”.

Voci puternice, voci bine lucrate, melodii dificile din repertorii diverse, dansuri populare autentice sau dansuri originale au făcut ca preselecția de la Ploiești, cea de-a patra din șirul celor cinci faze eliminatorii, să fie similară unei mari finale. Totuși, dintre cele 60 de momente, doar 20 vor merge mai departe la etapa zonală de sâmbătă, 10 mai, găzduită tot la Filarmonică. Există și excepții în privința calificării, spre bucuria concurenților. Potrivit regulamentului acestui concurs-spectacol, dacă pe ultimul loc calificabil se află mai mulți competitori cu aceeași medie, atunci aceștia se vor califica în etapa zonală fără alte condiții de departajare. La fel se întâmplă și dacă mai mult de zece concurenți au aceeași medie.

Rezultatele vor fi anunțate în această seară, începând cu 18.30, în cadrul emisiunii „Invitație la mall”, de pe VP-TV, iar ulterior vor fi afișate și pe Facebook, pe pagina concursului: facebook.com/pages/SUPER-STAR-VP-TV. Dar bucuria va fi de scurtă durată pentru mulți dintre cei calificați, și asta din cauză că sâmbătă doar șase vor fi aleși pentru marea finală, dintre care trei vor fi la interpretare, iar alți trei la secțiunea dans.

După etapa zonală de la Ploiești, caravana SUPER STAR VP-TV va merge în Bușteni, pe 27 mai, pentru preselecții, iar pe 31 mai va avea loc concursul zonal. Va fi ultima oprire înaintea finalei care va avea loc pe 8 iunie și se va desfășura la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești.

 

Image