La mai bine de 36 de ore de la tragedia produsă la Crevedia, circulația pe DN1A este în continuare oprită, pentru efectuarea cercetărilor la fața locului. De asemenea, zona trebuie asigurată, având în vedere că, pe tot parcursul zilei de ieri, acolo s-a intervenit în continuu pentru răcirea unei cisterne.
"Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că circulația rutieră este în continuare oprită pe ambele sensuri ale DN1A, în localitatea Crevedia, județul Dâmbovița, pentru efectuarea de către anchetatori a tuturor cercetărilor necesare la fața locului.
Traficul este deviat pe rutele ocolitoare:
- pe sensul către Ploiești: DC 77A – DJ 701B – DN 7 Tărtășești
- pe sensul dinspre Ploiești: DJ 101B Periș – Tâncăbești – DN 1", a precizat Infotrafic, într-o informare emisă în această dimineață.
Pe parcursul zilei de duminică, pompierii au continuat intervenția în zonă, pentru asigurarea perimetrului, acționând în continuu pentru răcirea unei cisterne rămase acolo. Anchetatorii nu reușiseră, până aseară, să pătrundă în stația propriu-zisă, din cauza pericolul încă existent.
EXPLOZII CREVEDIA. Oficial, stația GPL nu mai funcționa din 2020. Firma fusese sancționată în trecut de ISU, inclusiv pentru continuarea activității după retragerea autorizației de securitate la incendiu