Armata israeliană a anunţat vineri că a reluat luptele împotriva Hamas în Fâşia Gaza, după ce a acuzat gruparea islamistă palestiniană de încălcarea termenilor unui acord temporar de încetare a focului de şapte zile, trăgând în direcţia teritoriului israelian.
Potrivit AGERPRES citând Reuters, pauza de şapte zile, care a început în 24 noiembrie şi a fost prelungită de două ori, a permis schimbul a zeci de ostatici deţinuţi în Fâşia Gaza cu sute de deţinuţi palestinieni şi a facilitat intrarea ajutorului umanitar în enclava distrusă.
Cu o oră înainte de încheierea acordului de încetare a focului la ora locală 07:00 (05.00 GMT), Israelul a declarat că a interceptat o rachetă trasă dinspre Fâşia Gaza.
Sirenele care avertizează în caz de atac aerian au răsunat din nou vineri dimineaţă în zonele israeliene din apropierea Fâşiei Gaza, cu doar câteva minute înainte de termenul limită, a declarat armata israeliană.
Sistemul de apărare antiaeriană a "interceptat cu succes un tir dinspre Fâşia Gaza", a indicat într-un mesaj către presă armata israeliană, cu puţin peste o oră înainte de expirarea încetării focului, care putea fi reînnoită.
Contactată de AFP, armata israeliană a declarat că acesta a fost al doilea tir cu rachetă de la începutul încetării focului în 24 noiembrie, primul având loc la scurt timp după declararea pauzei în lupte, fără să o facă să deraieze.
Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Hamas şi nicio grupare nu a revendicat deocamdată tirul.
Ulterior, media palestiniene au transmis că lovituri aeriene şi de artilerie israeliene au avut loc în întreaga enclavă după expirarea încetării focului.
Foto: aljazeera.com