Şoferul maşinii care a intrat duminică în participanţii la un carnaval în localitatea belgiană Strépy-Bracquegnies, în sudul ţării, a fost inculpat pentru omor din culpă şi încarcerat în noaptea de luni spre marţi, a declarat avocatul său pentru posturi de radio belgiene, transmite stiripesurse.ro citând AFP.
Judecătorul de instrucţie a reţinut, aşadar, teza accidentului, nu pe cea a unui gest deliberat, aşa cum lăsa să se înţeleagă deschiderea unei anchete pentru 'omoruri' imediat după eveniment.
Tragedia s-a produs duminică, cu puţin înaintea orei locale 05:00 (04:00 GMT), şi s-a soldat cu şase morţi, zece răniţi grav şi 20 de persoane cu răni mai uşoare.
Automobilul, un BMW puternic, a intrat într-un grup de persoane costumate pentru carnaval.
Şoferul, Paolo F., un amator de viteză căruia îi fusese suspendat o dată permisul, i-a explicat judecătorului că nu şi-a dat seama că intra într-o mulţime, a declarat avocatul său la radio RTBF. Şoferul şi pasagerul şi, totodată, vărul său Nino se întorceau de la un club de noapte.
Sursă foto news.ro.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!