Unsprezece alpiniști au fost găsiți morți în Indonezia, în urma erupției unui vulcan din Sumatra de Vest, a anunțat un oficial de salvare, în timp ce alte 12 persoane sunt date dispărute, iar căutările au fost oprite temporar din motive de siguranță.
Trei supraviețuitori au fost găsiți luni împreună cu trupurile celor 11 alpiniști, dintre cei 75 aflați în zonă în momentul erupției de duminică, a declarat Jodi Haryawan, purtător de cuvânt al echipei de căutare și salvare.
Vulcanul de 2.891 de metri înălțime a aruncat duminică cenușă până la 3 km în cer, relatează G4Media.
11 morți și 12 dispăruți, după erupția unui vulcan în Indonezia
Autoritățile au ridicat nivelul de alertă și au interzis locuitorilor să se apropie la mai puțin de 3 kilometri de crater.
Trei tinere au fost rănite după ruperea pantografului unui tren, luni dimineață, la Azuga
49 de alpiniști au fost până acum evacuați din zonă, unii dintre ei având nevoie să fie tratați pentru arsurile suferite în urma erupției acestui vulcan. O nouă erupție produsă luni, mai mică, a determinat suspendarea căutărilor, a mai anunțat purtătorul de cuvânt al echipei de salvare.