Treisprezece cercetători, inclusiv un român, sunt blocaţi într-o bază din Antarctica afectată de probleme la sistemul de alimentare cu electricitate, în contextul în care temperaturile exterioare ajung la minus 55 de grade Celsius, informează Daily Mail.
Unsprezece cercetători britanici, un român şi un polonez au transmis prin Twitter că sunt în Baza de cercetare Halley VI, în Antarctica. Din cauza unor probleme tehnice, curentul electric a fost oprit 19 ore, iar temperatura exterioară ajunge la minus 55 de grade Celsius.
Cercetătorii au anunţat că starea lor este bună, deşi au fost afectaţi destul de rău de problemele la alimentarea cu electricitate şi sunt nevoiţi să doarmă pe podea.
"Cu toate 'bucuriile' care s-a întâmplat (nu că s-ar fi încheiat), am mai avut parte şi de temperaturi de minus -55,4 grade. A fost amuzant", a transmis Anthony Lister, un inginer britanic.
"Vreau să subliniez că suntem toţi sănătoşi, avem o dispoziţie bună şi ne străduim să menţinem staţia de cercetare într-o stare cât mai bună. Niciunul dintre noi nu este responsabil pentru problemele tehnice cu care ne confruntăm", a precizat Lister.
"Am aruncat apă fiartă în aer cu o cană şi s-a transformat rapid în cristale de gheaţă", a adăugat specialistul britanic.
Purtătorul de cuvânt al Comisiei britanice de supraveghere a misiunii a confirmat că există probleme tehnice la baza de cercetare din Antarctica, precizând că temperatura în interiorul staţiei este apropiată de zero grade Celsius.
"Nu putem trimite pe nimeni să îi evacueze pentru că este iarnă", a comunicat Comisia britanică de supraveghere a misiunii de cercetare.