16 milioane de euro, preţul campaniei pentru europarlamentare

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Campania pentru alegerile europarlamentare din 2014, a cărei prima fază a fost lansată, marţi, la Strasbourg, va costa 16 milioane de euro, iar o treime din această sumă va fi alocată promovării temelor europene şi activităţii Parlamentului European prin intermediul reţelelor de socializare, scrie jurnalul.ro.

Campania se va derula în cele 28 de state membre şi va avea patru etape. Prima dintre ele, lansată marţi, îşi propune să explice noile puteri ale Parlamentului European, stipulate în Tratatul de la Lisabona, şi modul în care acestea îi influenţează pe europeni. Faza a doua, care se va derula între octombrie 2013 şi februarie 2014, se va axa pe cinci teme principale: economia, calitatea vieţii, locurile de muncă, banii şi UE în lume. Campania propriu-zisă va începe în februarie şi va fi urmată, după alegerile din mai, de faza finală a campaniei de informare, care se va concentra pe noul Parlament European, pe alegerea noului preşedinte al Comisiei Europene şi pe inaugurarea viitorului Executiv.

 

 

Image