Atac armat la un liceu din Statele Unite ale Americii! Un tânăr de 19 ani, fost elev al unităţii de învăţământ, a intrat cu o armă, miercuri seară, cu puţin timp înainte de închiderea cursurilor, şi a început să tragă în cei din jur. 17 persoane au fost ucise, iar primele estimări sunt că alte cel puţin 20 de persoane au fost rănite.
Atacatorul a fost arestat, după ce s-a predat, scrie Reuters, potrivit News.ro. Colegii atacatorului, un fost elev al liceului, extramatriculat, au spus că profesorii găsiseră gloanţe în ghiozdanul lui. Atacatorul a fost identificat, fiind vorba despre un tânăr de 19 ani, Nikolas Cruz, fost elev al liceului, care a fost exmatriculat, potrivit Biroului şerifului din comitatul Broward. Biroul Şerifului din comitatul Broward a mai transmis că "atacatorul este în custodie".
Atacul s-a produs cu puţin timp înainte de încheierea cursurilor, la Liceul Marjory Stoneman Douglas din Parkland.
Foştii colegi de şcoală ai atacatorului de la Liceul Douglas High School din Florida, soldat cu 17 morţi, Nikolas Cruz, în vârstă de 19 ani, au spus că „toată lumea a prezis” că ar putea „face ceva” asemănător cu ce s-a întâmplat miercuri după-amiază şi că unii dintre copii se temeau de el, scrie The Guardian, citat de România TV.
Cruz fusese exmatriculat de la liceul Marjory Stoneman Douglas din Parkland, Florida, din motive disciplinare, conform şerifului din Broward County, Scott Israel. Acesta a declarat că Cruz era înarmat cu cel puţin o puşcă. „Avea nenumărate încărcătoare. Avea un AR-15, nu ştiu dacă o avea şi pe a doua”, a spus şeriful.