46 de morți după alunecarea unui munte de gunoi

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Cel puțin 46 de persoane și-au pierdut viața, iar câteva zeci au fost rănite de alunecarea unui munte de gunoi în cea mai mare groapă de acest fel din Etiopia, la periferia capitalei Addis Abeba, transmite Agerpres.

„Bilanțul se ridică la 46 de morți”, a declarat o purtătoare de cuvânt a municipalității Addis Abeba, Dagmawit Moges, reamintind că precedentul bilanț al tragediei petrecute sâmbătă seară a fost de 30 de morți. Ea a precizat că majoritatea victimelor erau persoane fără adăpost care săpau în muntele de resturi de la groapa de gunoi menajer Koshe în căutarea unor obiecte putând avea valoare.

„Ne așteptăm ca numărul victimelor să crească”, a adăugat ea, explicând că alunecarea a lovit o zonă mare.

Potrivit unui corespondent al agenției France Presse aflat la fața locului, principalul munte de gunoi de la Koshe este în prezent "desfigurat", adăugând că o porțiune întinsă a acestuia s-a desprins pe neașteptate și s-a prăbușit.

Koshe, care înseamnă "murdărie" în argou, este de peste 40 de ani principalul loc de descărcare a gunoaielor din Addis Abeba, capitală cu patru milioane de locuitori și o creștere demografică galopantă.

 

Image