Gaze toxice provenind de la un depozit de deşeuri poluante din apropiere de Moscova au făcut ca mai bine de 50 de copii din zonă să aibă stări de rău şi să necesite îngrijiri medicale de urgenţă, provocând o furie de o rară virulenţă a unor locuitori faţă de autorităţile ruse, denunţate drept indiferente în faţa acestei situaţii ecologice, relatează AFP, citată de News.ro.
„Nu ne ucideţi copiii!” sau „Vreau să respir! Vreau să trăiesc!” se putea citi pe pancarte purtate de aproximativ 200 de persoane, miercuri după-amiaza, în faţa spitalului din Volokolamsk, la aproximativ 100 de kilometri nord-vest de capitala rusă. De săptămâni, locuitori denunţă neplăceri legate de depozitul vecin de la Iadrovo, dat în folosinţă în 1979. Protestele lor le-au determinat pe autorităţi să promită că vor acoperi pământul până la sfârşitul lunii şi că vor instala un sistem de degazare în iunie. Însă situaţia s-a agravat miercuri, odată cu apariţia unui miros îngreţoşător, aerul devenind dificil de respirat, mai ales în apropierea depozitului, a constatat un jurnalist AFP.
În total 57 de copii au cerut o asistenţă medicală din cauza ameţelii, iar cinci dintre ei au fost spitalizaţi, potrivit unui comunicat al administraţiei regionale, relatează Digi 24. Primarul din oraş, Piotr Lazarev, a acuzat imediat depozitul de la Iadrovo, situat la trei kilometri de Volokolamsk, aflat deja în colimatorul riveranilor. Aceştia au manifestat cu regularitate în ultimele săptămâni, provocând în plină campanie prezienţială scene rare în Rusia ultimilor ani, în care orice protest se izbeşte de multă fermitate.
Autorităţile locale au identificat o scurgere de gaze toxice la Iadrovo, dar au dat asigurări că situaţia este sub control, mai notează sursa citată. În buletinul cotidian despre starea aerului în regiunea Moscova, Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă a desemnat depozitul de la Iadrovo drept o „sursă de poluare a aerului” la Volokolamsk şi în împrejurimi. Însă, după analiza calităţii aerului, miercuri, „nu s-a constat vreo concentraţie de substanţe poluante în aer care să depăşească normele (...). Nu s-a depistat vreo ameninţare la adresa locuitorilor oraşului”, a subliniat ministerul.