Peste 500 de kilograme de cocaină, cu o valoare estimată la peste 50 de milioane de franci elveţieni (50,65 milioane de dolari), au fost găsite într-un container cu saci de cafea boabe destinaţi fabricii Nespresso a Nestle, din Romont, în vestul Elveţiei, a declarat joi poliţia cantonală, potrivit News.ro citând Reuters.
Poliţia a fost informată luni seară de către Nespresso că personalul a găsit o substanţă albă nedefinită în timp ce descărca saci cu boabe de cafea care tocmai sosiseră din Brazilia, a spus poliţia într-un comunicat. Analizele au arătat că substanţa era cocaină.
”Substanţa în cauză nu a intrat în contact cu niciunul dintre produsele noastre sau cu echipamentele de producţie folosite pentru a face produsele noastre”, a anunțat Nespresso într-un comunicat.
Compania a adăugat că ”întrucât o investigaţie a poliţiei este în desfăşurare, nu putem împărtăşi mai multe detalii. Vrem să asigurăm consumatorii că toate produsele noastre sunt sigure pentru a fi consumate", a precizat producătorul de capsule de cafea.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!