Bruxelles-ul a găzduit, miercuri, o conferință internațională pentru sprijinirea viitorului Siriei și al regiunii. Țările prezente au convenit să doneze 6 miliarde de euro pentru sprijinirea Siriei și a zonelor din jur, afectate de conflictul armat dintre regimul Assad și rebeli.
Reprezentată la Bruxelles de secretarul de stat pentru afaceri bilaterale Monica Gheorghiță, țara noastră a anunțat o contribuție în asistență umanitară pentru refugiații sirieni în valoare de 800.000 de euro pentru perioada 2017-2020.
Dincolo de bani însă, sirienii așteaptă încă în van o soluție politică la conflictul care le macină țara deja de peste șase ani.
Suntem aici peste 70 de ţări şi organizaţii. Lumea este cu ochii pe noi, sirienii ne privesc şi aşteaptă de la noi să impulsionam discuţiile politice de la Geneva sub conducerea ONU şi a trimisului special pentru Siria. Pentru că este clar că cea mai bună investiţie pentru poporul sirian şi pentru un viitor sustenabil în regiune este un angajament serios şi consistent pentru pace, a declarat Înaltul Reprezentant al UE, Federica Mogherini.
Conferința de la Bruxelles nu a adus din păcate soluții pentru atingerea unui astfel de deziderat, cu atât mai mult cu cât Turcia, actor important în ecuație, nu a fost reprezentată, iar Statele Unite și Rusia și-au trimis doar reprezentanți din al doilea eșalon decizional.
Sursa: StirileTVR