Comandantul Forţelor terestre iraniene, generalul Kioumars Heydari, anunţă joi că trupele sale aşteaptă ordinul liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, pentru a interveni împotriva manifestaţiilor declanşate de moartea lui Mahsa Amini, relatează News.ro citând AFP.
Iranul este teatrul unei contestări după moartea, la 16 septembrie, a acestei iraniene kurde, la vârsta de 22 de ani, arestată cu trei zile mai înainte la Teheran de către Poliţia Moravurilor, din cauza unei presupuse încălcări a codului vestimentar strict al Republicii islamice, care obligă femeile să poarte vălul în public.
Generalul Heydari i-a catalogat pe manifestanţi drept nişte ”muşte” şi a ameninţat că armata este pregătită să intervină în cazul în care i se ordonă să o facă.
De la începutul acestor manifestaţii, în urmă cu aproape două luni, catalogate drept nişte ”revolte” de către autorităţi, în principal poliţia intervine pe teren împotriva manifestanţilor.
”Dacă. azi, comunitatea revoluţionară nu reacţionează, este pentru că liderul suprem a decis aşa”, a declarat el la o ceremonie, în estul Iranului,.
”Încă, în ziua în care el va da ordinul să-i înfruntăm, ei nu vor mai avea un loc în ţara noastră”, a ameninţat generalul.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursă foto News.ro.