Armata israeliană anunţă sâmbătă că l-a ”eliminat” pe liderul mişcării islamiste Hezbollah Hassan Nasrallah într-un atac, vineri, vizând cartierul general al organizaţiei proiraniene la periferia de sud a Beirutului, relatează AFP.
”Hassan Nasrallah este mort”, anunţă pe X un purtător de cuvânt al armatei, locotenent-colonelul Nadav Shoshani, potrivit News.ro. Alt purtător de cuvânt al armatei israeliene, căpitanul David Avraham, a confirmat AFP că liderul mişcării islamiste libaneze Hezbollah a fost ”eliminat”.
”Contactul s-a pierdut” cu liderul Hassan Nasrallah, a declarat sâmbătă AFP o sursă apropiată mişcării - fără să confirmă moartea acestuia. ”Contactul cu Hassan Nasrallah a fost pierdut de vineri seara”, a declarat această sursă sub protecţia anonimatului.
Aviaţia israeliană a bombardat în mod intensiv - toată noaptea de vineri spre sâmbătă - periferia de sud a capitalei libaneze, în cele mai violente raiduri de la războiul devastator de 33 de zile dintre Israel şi Hezbollah din 2006.
Vineri seara, Israelul a anunţat că a bombardat, la periferia de sud a Beirutului, ”cartierul general” al Hezbollah.
Armata israeliană a anunţat sâmbără că a desfăşurat ”atacuri de anvergură” vizând ”zeci de ţinte” ale mişcării isramiste armate proiraniene.
Ea a anunţat că o rachetă de tip sol-sol a fost trasă dinspre Liban şi că a căzut într-o zonă nelocuită în centrul Israelului.
”În ultimele două ore, (armata) a desfăşurat atacuri de anvergură vizând zeci de ţinte (...) aparţinând organizaţiei teroriste Hezbollah în regiunea Bekaa (est) şi în diverse zone din sudul Libanului”, anunţa ea într-un comunicat.
Ea a anunţat de asemenea că l-a ”eliminat”, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe liderul Hamas în sudul Siriei Ahmad Muhammad Fahd.
Sursă foto News.ro