Atac masiv al rușilor la granița României. 3 morți și 14 răniți în orașul Izmail

Izmail
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un nou atac al rușilor asupra orașului ucrainean Izmail, aflat foarte aproape de granița cu România, a ucis trei oameni și a rănit alți 14, transmite Ukrainskaia Pravda. A fost alertă și în județul Tulcea, după ce una dintre dronele rusești a intrat în spațiul nostru aerian, pentru o perioadă scurtă.

„Dimineaţă, inamicul a recurs la terorizarea pe scară largă a oraşului Izmail. Ruşii au lansat drone de atac în sudul regiunii noastre. Activitatea forţelor de apărare aeriană a durat mult şi a fost asiduă. Din păcate, atacul a ucis trei persoane: două femei născute în 1934 şi 1955 şi un bărbat în vârstă de 73 de ani. 11 persoane au fost rănite, inclusiv un copil”, a anunțat Oleh Kiper, şeful administraţiei regionale din Odesa, pe Telegram, potrivit Antena 3 CNN.

Ulterior, serviciile de urgenţă au anunţat că cel puţin 12 persoane au fost rănite, iar Biroul Procurorului General a raportat 14 răniţi, inclusiv 3 copii. 

„Până în prezent, ştim despre 3 morţi şi 14 răniţi, inclusiv trei copii: doi băieţi de 3 şi 13 ani şi o fată de 14 ani. Informaţiile despre celelalte victime sunt în curs de clarificare”, a precizat Biroul Procurorului General.

De asemenea, potrivit lui Oleh Kiper, au izbucnit mai multe incendii, dar acestea au fost stinse rapid.

A fost alertă în județul Tulcea în noaptea de joi spre vineri, din cauza dronelor rusești care au lovit teritoriul ucrainean aflat la granița cu România. A fost emis mesaj RO-Alert, iar două persoane au sunat la 112. 

Ministerul Apărarii anunță că au fost ridicate patru avioane de vânătoare în dimineața de vineri. După ce Forțele Aeriene Române au ridicat două avioane F-16, alte două avioane F-18 au fost ridicate la aproape două ore distanță și de Forțele Aeriene Spaniole.

Sursă foto Antena 3 CNN.

Image