Autorităţile bulgare confirmă arestarea unui tânăr bulgar în Germania în ancheta asasinării jurnalistei Viktoria Marinova

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un cetăţean bulgar a fost arestat marţi seară în Germania în cazul asasinării jurnalistei de televiziune Viktoria Marinova, au confirmat miercuri autorităţile bulgare, transmit agenţiile internaţionale de presă.

'Ancheta a permis identificarea unui bărbat care a fost arestat în cursul nopţii trecute de poliţia din Germania la cererea noastră', a precizat ministrul bulgar de interne, Mladen Marinov, într-o conferinţă de presă la Sofia.

'În acest stadiu, nu considerăm că omorul are legătură cu activitatea profesională a victimei', a indicat procurorul-şef Sotir Ţaţarov.

El a precizat că autorităţile bulgare au emis mandat european de arestare pe numele lui Severin Krasimirov, născut în 1997, acuzat de crimă şi viol.

Potrivit postului de televiziune bulgar Nova, care cita o sursă apropiată anchetei, ADN-ul persoanei reţinute este 100% identic cu mostrele de ADN care au fost prelevate din probe găsite în locul crimei, informaţie confirmată de ministrul de interne.

Sursa: Agerpres

Image