Compania de stat Moldelectrica a transmis că pentru ziua de marţi nu a fost contractată întreaga cantitate prognozată a consumului de energie electrică în republică, anticipând un deficit de circa 74%, relatează Agerpres citând Deschide.md şi NewsMaker.md.
Deficitul anticipat va fi acoperit printr-un contract de livrare a energiei de urgenţă, a indicat compania.
La începutul lunii noiembrie, vicepremierul Andrei Spînu, ministru al infrastructurii şi dezvoltării, a anunţat că Republica Moldova cumpără din România peste 80% din volumul necesar de energie electrică. R. Moldova a încheiat contracte cu două companii româneşti pentru furnizarea a până la 12% din totalul necesar. Restul este cumpărat pe bursa din România, conform NewsMaker.md.
Într-o intervenţie televizată luni seara, ministrul Andrei Spînu a explicat că "s-a produs o creştere semnificativă a preţului la energia electrică pe pieţele europene, inclusiv în România".
"Vom vedea care este preţul. Permanent am spus că în cazul energiei de avarie, din păcate, nu putem şti din timp care este preţul. Energocom cumpără pe bursa română a electricităţii în fiecare zi. Astăzi (luni), am avut un fenomen care încă nu este clar, am avut o creştere semnificativă a preţului la energia electrică pe pieţele europene, inclusiv în România. Practic am avut creşteri de 30-40%", a afirmat ministrul moldovean conform sursei citate.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto ilustrativ digifm.ro