Bulgaria ar putea închide centrele comerciale după un nou record de contagieri cu COVID-19

Bulgaria ar putea închide centrele comerciale după un nou record de contagieri cu COVID-19
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Bulgaria a înregistrat în ultimele 24 de ore 160 de decese şi 9.996 de cazuri de COVID-19, un record zilnic de cazuri de la începerea pandemiei şi cu perspectiva închiderii unor centre comerciale în unele regiuni, pentru a evita creşterea numărului de contagieri şi intrarea în colaps a sistemului sanitar.

Acest nou număr de contagieri reprezintă o creştere cu 41 % faţă de precedentul record zilnic, înregistrat în urmă cu aproape o săptămână, relatează AGERPRES citând EFE.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, precedentul record de contagieri a fost de 7,062 noi cazuri înregistrat miercuri 12 ianuarie.

Alte 161 de persoane au murit de COVID-19 în ultimele 24 de ore, ridicând bilanţul total în această ţară la 32.247 de morţi.

Bulgaria are în prezent cel mai mare indice de mortalitate asociat COVID-19 din întreaga Uniune Europeană, potrivit portalului Our World in Data, aproape de trei ori mai mare decât media europeană.

Unii experţi prognozează o recrudescenţă a contagierilor în următoarele săptămâni cu recorduri de 70.000 de cazuri pe zi.

Potrivit Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor ((ECDC), doar 28,3 la sută dintre cetăţeni sunt vaccinaţi cu schema completă, astfel încât Bulgaria se situează pe ultimul loc în clasamentul imunizărilor din Uniunea Europeană.

Foto: Digi24.ro.

 

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră! 

Image